Mitropolitul Ioil de Edessa: Este imposibil să ne infectăm în Biserică | #voceabisericii


Din cauza evenimentelor recente de după întreruperea serviciilor divine, cauzate de noul virus, am dori să afirmăm cu smerenie poziția Sfintei noastre Biserici cu privire la posibilitatea ca vreo boală să poate fi răspândită prin Sfintele Taine sau prin mijloacele sfințitoare ale ei, venerarea Sfintelor Icoane, sărutarea mâinilor preoților sau chiar prin simplă rămânere în sfintele lăcașe.

1. În legătură cu Taina Sfintei Împărtășanii. În general este acceptat din Biserica universală despre imposibilitatea ca Trupul și Sângele lui Hristos să poată transmite vreo boală. Așa ne învață Biserica noastră și este dovedit prin experiență; există preoți care au slujit zeci de ani în spitale de boli infecțioase, [boli] cu risc de transmitere ridicat și incurabile la vremea lor, cu toate acestea nu s-au îmbolnăvit niciodată. Din acest motiv, a fost o greșeală uriașă a unui anumit preot al eparhiei noastre de a-i împărtăși pe credincioși cu linguri de unică folosință1.

2. În ceea ce privește sărutarea mâinilor preoților și rămânerea în Biserică. Momentul conversației pe aceste subiecte este neașteptat.

a. În a doua duminică a Postului Mare am făcut prăznuirea Sfântului Grigorie Palama, care a predicat foarte mult prin cuvânt și faptă despre posibilitatea participării la energiile divine necreate. În schimb, aceia dintre noi care s-au abținut de la participarea la slujba de duminică, practic, au predicat erezia lui Varlaam care a negat participarea umană la energiile divine, necreate.

b. Fără îndoială, preotul este o ființă umană, slabă, căzută și care se luptă să-și purifice ființa interioară. Cu toate acestea, preotul, „îmbrăcat cu harul preoției” participă și radiază energiile divine necreate, prin slujirea sa preoțească, indiferent de sfințirea sa personală. Evident, dacă preotul este un om sfânt, atunci el transmite mai mult har. Cu toate acestea, este important să reiterăm că atunci când sărutăm mâinile preoților, participăm la energiile divine necreate ale lui Dumnezeu și primim Harul divin în conformitate cu măsura credinței și a evlaviei noastre.

c. Sf. Paisie din Sfântul Munte († 1994), care a sărutat întotdeauna cu multă evlavie mâinile preotului după săvârșirea Sfintei Liturghii, obișnuia să spună că „mâinile preotului nu sunt ale sale”.

d. Dacă credem că preotul poate transmite boli atunci negăm harul sfintei preoții, negând în cele din urmă harul lui Dumnezeu. Când, prin acțiunile noastre, ne îndoim sau negăm energiile divine necreate, atunci fabricăm un alt dumnezeu și refuzăm adevăratul Dumnezeu.

e. Același lucru este valabil și cu privire la sfintele lăcașe. Lăcașul de cult este casa2 Dumnezeului nostru viu. Și acest lucru nu este doar simbolic. În Biserica noastră, chipurile și simbolurile cuprind o calitate fundamentală, Adevărul, și de aceea respectăm aceste simboluri. Și adevărul este că sfântul lăcaș, fiind casă a lui Hristos, nu poate fi un loc unde se pot transmite boli. Dacă ne îndoim de acest lucru, atunci ne îndoim că există har în ele. Echivalăm sfântul lăcaș cu o sală de adunare obișnuită.

3. Toată această conversație regretabilă se încheie cu o întrebare serioasă și o observație tristă.

a. Întrebarea este: Credem cu adevărat în Dumnezeu? Și dacă da, care Dumnezeu? Într-un dumnezeu Varlaamic fabricat de propriul raționament? Într-un dumnezeu căruia îi atribuim doar atât har cât poate să cuprindă mintea noastră?

b. Realizăm cu amar că din neștiință hulim împotriva Duhului Sfânt. Ținem o gândire eretică, chiar în timp ce ne declarăm credința ortodoxă. Îndoindu-ne de Duhul Sfânt, savârșim păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt și suntem în pericol de a pierde posibilitatea de a fi iertați atât în veacul acesta, cât și în veacul viitor.

c. Când ne este frică să sărutăm Sfintele Icoane, să sărutăm mâna preotului, să stăm în Sfânta Biserică, atunci prin acțiunile noastre negăm harul mântuitor și sfințitor al Duhului Sfânt. Considerăm că Duhul Sfânt este capabil să transmită „necurăție sau impuritate” și aceasta constituie o mare hulă.

4. Prin urmare, să mărturisim cu acțiunile noastre, așa cum facem cu buzele noastre, că credem că în Sfintele Icoane, în preoți și în sfintele lăcașe se află harul dumnezeiesc.

a. Participarea noastră la acest har depinde de măsura credinței noastre. Primim atâta har pe de cât de multă credință avem.

b. Cu toate acestea, existența harului nu depinde de credința noastră. Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine” (Apocalipsa 1:8) nu încetează să existe dacă nu credem în El.

c. În consecință, acceptăm presiunea legii civile pentru a opri serviciile divine ca pe o osândă divină, pentru că am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am făcut rău și ne-am revoltat, îndepărtându-ne de poruncile și judecățile Domnului nostru (cf. Daniel 9: 5).

d. Cu toate acestea, nu acceptăm justificarea statului că există pericolul transmiterii bolii prin Sfânta Biserică a lui Hristos și prin Sfintele Taine care se săvârșesc în ea.

5. Pe scurt, este imposibil să ne infectăm sau să dobândim vreo boală de la Sfânta Împărtășanie, Sfintele Icoane, sărutarea mâinilor preoților sau prin prezența noastră în sfintele lăcașe. Dacă credem așa din toată inima, vom primi din belșug harul Dumnezeului nostru în viața noastră. Dacă negăm sau ne îndoim de acest lucru, cădem în erezia lui Varlaam și a iconoclaștilor; negăm pe Dumnezeu și săvârșim păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt.

Prin urmare, să stăm drept! Să credem corect și cu simplitate, iar Harul Tatălui ceresc și împărtășirea Duhului Sfânt vor fi întotdeauna cu noi. Amin!

***

Traducere și adaptare din limba engleză de Nicolae Vlah.

Sursa: https://orthodoxethos.com/post/orthodox-church-teaching-on-whether-there-is-a-danger-of-spreading-disease-through-the-holy-communion-or-kissing-the-hand-of-the-priest


1 O abatere de la ritualul împărtășirii a fost săvârșit și în Biserica Ortodoxă Română, la Sibiu, unde un preot (prof. univ.) i-a împărtășit pe credincioși din mână, fără linguriță.

2 În articolul său Mitropolitul Ioil folosește cuvântul „trup” când face referire la lăcașul de cult.