Pr. Peter Heers: Coronavirusul, un semn al vremurilor | #voceabisericii


Ne confruntăm cu criza actuală provocată de noul virus gripal și am câteva întrebări importante și apăsătoare:

  1. În timpul acestei crize … prin închiderea bisericilor … oare cedăm în fața vicleniilor vrășmașului?
  2. Este posibil să închidem bisericile, să-i ținem pe oameni departe de Izvorul Nestricăciunii, din dragoste pentru aproapele nostru?
  3. Sunt cele  două mari porunci în război una cu cealaltă?
  4. Putem spune că împlinim voia lui Dumnezeu chiar și atunci când încetăm să ținem poruncile Lui?
  5. Nu ne-a poruncit, în Psalmi, să-L venerăm împreună? „Toată suflarea să-L laude pe Domnul”1
  6. Nu ne-a poruncit El să mâncăm Trupul Lui și să bem Sângele Lui în Sfânta Euharistie?
  7. Nu există vreo cale ca noi să ne supunem lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor?2
  8. Este chiar imposibil pentru noi să ne împărtășim cu Dumnezeu în Euharistie și în același timp să arătăm iubire față de aproapele?
  9. Nu i-a spus Arhanghelul Gavriil Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință”?3

În această pandemie și răspunsul nostru la aceasta, vedem un semn al timpurilor noastre. Dumnezeu a permis această încercare (în același timp venită la îndemnul vrăjmașului și permisă de Dumnezeu) pentru ca noi să ajungem la o mai bună cunoaștere a sinelui, înainte de începerea unor încercări mai rele. Trebuie să vedem cât de lumești, cât de raționaliști suntem cu adevărat. Trebuie să vedem cum în poziția noastră și în reacția noastră la amenințarea cu moartea trupească (despre care nu trebuie să uităm că acum este o poartă către Rai) ne expunem cu ușurință morții spirituale. Se pare că nu suntem atât de diferiți față de lume. Părem temători și deciziile noastre sunt conduse, în parte, de această frică, care este totuși nejustificată, deoarece nu mai suntem „ținuți în robia vrășmașului prin frica de moarte4.

Nu ne încredințează Dumnezeu [spunând]: „… îndrăzniți. Eu am biruit lumea5, moartea și diavolul?

În măsura în care unii ortodocși s-au grăbit să închidă bisericil chiar înainte ca statul să reglementeze [acest lucru], iar alții au încuviințat cu ușurință clasificarea Bisericii și a Sfintei Liturghii ca neesențiale, am intrat în ape spirituale foarte periculoase și suntem în pericol să ne scufundăm! … Nu degeaba Domnul nostru a asemănat zilele din urmă cu evenimentele „din zilele lui Noe …6. Fraților și surorilor, vine un potop, un potop de necredință, de lipsă de încredere în Persoana Teantropică a lui Hristos. Ne construim [între timp] arca credinței?

Și nu putem fi salvați citând marea noastră iubire de aproapele, deoarece nu este posibil ca bara orizontală de pe cruce să fie în război cu cea verticală! Nu este posibil ca poruncile să se contrazică. Sursa și Dătătorul sunt Unul singur și putem și trebuie să găsim o modalitate de a îndeplini amândouă poruncile împreună: împărtășirea cu Sfintele Taine, venerarea lui Dumnezeu în biserici și dragostea și grija pentru bunăstarea aproapelui nostru.

Să fim în pază ca nu cumva, în timp ce ne lăudăm că ne jertfim pentru aproapele nostru (fără a păstra poruncile Domnului!), suntem arătați ca iubitori de sine și fățarnici.

Sunt întru totul de acord cu declarația fratelui meu7 preot, părintele Serghei Sveshnikov:

„E  ceva de neînțeles cu creștinii care riscă să se infecteze în timp ce se se înghesuie să-și facă stoc hârtie igienică la un Walmart sau Costco8, dar nu sunt dispuși să-și asume un risc similar atunci când vine vorba de biserică”.

În toate acestea este evident un semn al timpurilor, al vremurilor de pe urmă: credință slabă sau lipsă de credință, potrivit cuvintelor Domnului nostru:

„… Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?9

Vom rămâne [oare] credincioși? Suntem supuși la test. De data asta … este un test …. Dar, în curând, repetiția generală se va încheia și pe scena centrală va fi actul principal, zilele despre care s-a profețit…

Orice s-ar putea întâmpla și oricare ar fi provocarea – și aceasta nu este încă cea mai mare provocare – dacă cineva Îl are pe Dumnezeu ca stăpân, nu va fi zguduit. Acest lucru este evident într-un mod minunat cu proorocul Daniel, în întâmplarea următoare [relatată] din Cartea lui Daniel, capitolul al VI-lea.

 „Atunci dregătorii şi satrapii s-au trudit să găsească lui Daniel vreo pricină din partea cârmuirii regatului, dar n-au putut să-i afle nici o pricină sau lucru rău, căci el era credincios şi nici o trecere cu vederea sau greşeală nu i s-a putut pune în seamă. Atunci oamenii aceştia au zis: «Dacă nu-i găsim lui Daniel nici o pricină, cu toate acestea îi vom afla lui una, în legea Dumnezeului lui»10.

Deci, ce au făcut? Ascultați ce au făcut, pentru că în fiecare epocă există conducători care lucrează pe furiș și încearcă să șteargă de pământ închinarea la singurul Dumnezeu, Cel Unul în Treime.

 „Dregătorii şi satrapii aceştia s-au dus atunci în grabă la rege şi aşa i-au grăit: «O, rege Darius, să trăieşti în veac! Toţi marii dregători ai regatului, marii cârmuitori, satrapii, sfetnicii şi guvernatorii s-au sfătuit laolaltă ca regele să dea o poruncă şi să se rânduiască oprirea ca oricine s-ar ruga vreme de treizeci de zile altui dumnezeu şi om în afară de tine, rege, să fie aruncat în groapa cu lei. Acum, o, rege, fă cunoscută oprirea şi dă poruncă scrisă, care, potrivit legii Mezilor şi Perşilor, nu se mai poate schimba»11.

Acestă lucru a fost destul de înșelător și inteligent, deoarece pare că aceștia întăresc puterea regelui, chiar dacă lucrau pentru a-l distruge pe slujitorul său de încredere. Insistând să fie Legea țării, făceau, de asemenea, să fie aproape imposibil regelui să nu o aplice.

Îndată ce Daniel a aflat că o poruncă a fost dată, a intrat în casa sa, care avea în cămara de sus fereastră deschisă înspre Ierusalim şi în fiecare zi îngenunchea de trei ori, s-a rugat şi a lăudat pe Dumnezeu, cum făcea şi mai înainte. Atunci bărbaţii aceia au venit în număr mare şi au aflat pe Daniel rugându-se şi cerând mila lui Dumnezeu12.

Observați cum profetul nu a considerat „înțelept” sau „prudent” sau „smerit” să evite rugăciunea pentru că o astfel de lege a fost adoptată.

Ascultați ce spune marele cuvios Athanasios Mitilinaios despre asta în 1981, în Grecia:

„Mâine, copiii mei, nu știți ce legi vor fi adoptate! În câțiva ani, cine știe ce legi vor adopta? Pot exista legi care să facă ilegal pentru noi să mergem la biserică. Ce vom face? Vom începe să ținem cont de legile statului atunci când acestea vor lovi asupra credinței noastre? Nu uitați că mucenicii au fost cei mai importanți și, mai ales dacă au fost soldați, cei mai curajoși soldați care au luptat pe numele regelui. Cu toate acestea, atunci când decretele au încălcat credința lor, ei au spus: „Mai întâi în ordine este Regele ceresc și apoi cel pământesc! Sfârșitul discuției! … Luați seama la acest detaliu!”

Și continuă în altă parte:

„… Acesta este motivul pentru care v-am spus să fiți mereu gata și în gardă. Nu știm ce va aduce ziua de mâine. Vă voi spune doar acest lucru: antihristul va face acest lucru; va face asta. Și vă voi spune și altceva: va închide în întregime bisericile. O persecuție teribilă va fi dezlănțuită de antihrist; știm asta ca pe o certitudine și părinții noștri ne-au avertizat despre asta. Deci, trebuie să fim întotdeauna gata.”

Dar este ceva în plus la povestea Profetului Daniel care ne interesează acum, în aceste zile istorice.

Din nou, părintele Athanasios sunea:

„Ce a făcut profetul? Datoria! El a fost un om de cuvânt, atât pentru rege, cât și pentru Domnul. Ceea ce făcea în propria sa casă nu-l privea pe rege!

Din acest motiv, nu a ezitat să se roage și, într-adevăr, să-și spună rugăciunile într-o cameră care avea ferestre mari. El a făcut acest lucru nu pentru a-i provoca, ci pentru că avea obiceiul de a se ruga cu geamurile deschise. Din nou, nu a fost să provoace, ci doar pentru că nu a vrut să-și schimbe deloc rânduiala. Cineva s-ar putea întreba și spune de ce nu a închis ferestrele și și-a spus rugăciunile în înăuntru, astfel încât nimeni să nu-l poată vedea. Ar fi trebuit doar să tragă perdelele și cine l-ar fi văzut? Dușmanii săi ar fi mers pur și simplu sus pe un acoperiș alăturat, s-ar fi uitat înăuntru și ar fi spus: „uite ce face, se roagă! Erau gata să-l acuze!

Nu vă temeți. Dacă ne este frică, nu vom intra în împărăția lui Dumnezeu. În cartea Apocalipsei, fricoșii, care sunt tocmai aceia care se tem să-și mărturisească locul și poziția lor ca fiind credincioși – „aceștia vor avea partea lor în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua13.

O, cum sunt Sfintele Scripturi veșnice și întotdeauna actuale. Nu este nimic nou sub soare – cu excepția „domniei cantității”14.

Vedeți, frații și surorile mele, singurul lucru de care trebuie să vă temeți este frica în sine, frica celor fără de credință. Mirosul urât al fricii și al timidității este un semn sigur că vrășmașul este ascuns în apropiere. Când vedem că teama este folosită ca pe un instrument pentru controlul omenirii, indiferent de scuza și de „nevoia urgentă” care ne este impusă, putem fi siguri că vrășmașul este implicat.

Rugăciunea, smerenia și ascultarea de Dumnezeu sunt ingredientele esențiale care alcătuiesc o poziție neînfricată. Este esențial să nu căutăm scuze pentru noi înșine. Este esențial să ne străduim mai mult în a ne cerceta pe noi însine, a ne face autocritică și să ne cunoaștem mai amănunțit.

Vreau să vă citesc câteva cuvinte de la Sfântul Paisie Aghioritul despre cel ce este credincios și nu se teme:

„Dacă cineva înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi modul tainic în care lucrează Dumnezeu, încetează să se mai mâhnească pentru tot ceea ce i se întâmplă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care i le dă Dumnezeu pentru însănătoşirea sufletului său. Pe toate le consideră răspunsuri la rugăciunea sa, de vreme ce neîncetat îi cere lui Dumnezeu să-i curățească sufletul. Însă atunci când oamenii înfruntă lumeşte încercările, se chinuiesc. De vreme ce Dumnezeu ne supraveghează pe toţi, trebuie ca fiecare să se predea Lui cu totul. Altfel se va chinui”15.

Suntem noi, în calitate de creștini ortodocși, împăcați cu răspunsul nostru la această provocare, această criză? Putem să ne bucurăm și să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru închiderea bisericilor noastre? Suntem plini de bucurie pascală, sau chiar de fericita întristare a Marelui Post, închiși în casele noastre? Suntem recunoscători pentru mărturia poporului nostru în fața necredincioșilor, păgânilor și heterodocșilor?

Trebuie să fim buni mai sinceri cu noi înșine și să ne recunoaștem purtarea lumească și slăbiciunea. Trebuie să ne smerim și să rugăm pe Domnul să ne sporească credința, încrederea și dorința de venire a Lui. În această poziție vom găsi milă și puterea noastră spirituală va crește, iar cunoașterea noastră de sine aduce cu sine cunoașterea lui Dumnezeu.

El este un Dumnezeu bun și gata să asculte. Dar El ne așteaptă, să ne încredem în El, să punem înainte  pocăința, să imităm marea Lui smerenie, în care El aduce repede învierea noastră! Și ne face demni să sărbătorim din nou Paștele împreună cu El.

Sursa: https://orthodoxethos.com/podcast/the-coronavirus-a-sign-of-the-times


1 Psalmi 150:6. Psalmul 150 este continuare la Psalmul 149 care începe astfel „Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioşi.”

2 Faptele Apostolilor 5:29.

3 Luca 1:37.

4 Cf. Evrei 2:15.

5 Ioan 16:33.

6 Matei 24:37-39.

7 În sensul de frate în slujirea preoțească, nu frate de sânge.

8 Walmart și Costco sunt magazine de tip supermarket în SUA, părintele Serghei slujind în această țară.

9 Luca 18:8.

10 Daniel 6:5-6.

11 Daniel 6:7-9.

12 Daniel 6:11-12.

13 Apocalipsa 21:8.

14 Părintele Peter probabil face referire la cartea The Reign of Quantity and the Signs of the Times, a lui René Guénon, în care autorul își propune să ofere o explicație cuprinzătoare, bazată pe tradiție, a condițiilor ciclice care au dus la lumea modernă în general și la al doilea război mondial în special.

15 Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești vol. IV, Viața de familie, trad. din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Evanghelismos, București, 2003, p. 11.