Sf. Iustin Popovici despre relația dintre Biserică și Stat


„Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”

Fapte 5:29

Această maximă este sufletul și inima însăși a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăiește ea, și pentru ce trăiește. Iată din ce se zidește nemurirea și veșnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfințenia sfințeniilor, măsura tuturor măsurilor.

Această Atot-Evanghelie cuprinde esența tuturor sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aici, cu nici un preț, Biserica nu poate face nici un fel de concesii nici unor regimuri politice, nu pot fi admise nici un fel de compromisuri – nici cu oamenii, nici cu demonii, nici cu prigonitorii Bisericii și cu demolatorii Bisericii.

„A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este statutul Bisericii Ortodoxe, statutul ei veșnic și neschimbător – statutul atotcuprinzător, starea ei veșnică și neschimbată – stare atotcuprinzătoare. Iată care este mai întâi de toate răspunsul dat primilor prigonitori ai Bisericii: Faptele Apostolilor 5:29. Acesta este și răspunsul ei dat prigonitorilor, de-a lungul veacurilor până la Judecata de Apoi. Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi. Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva, lui Dumnezeu și a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu și a poruncilor dumnezeiești, Biserica trebuie să se împotrivească și să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e și asta? Iar reprezentanții Bisericii, dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanți apostolicești ai Bisericii? A se îndreptăți în acest caz cu așa-zisa iconomie (condescendență) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu și Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur și simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

Biserica reprezintă o veșnicie în timp, în această lume vremelnică. Lumea se schimbă, dar Biserica nu se schimbă; nu se schimbă veșnicul ei adevăr dumnezeiesc, dreptatea ei dumnezeiască, Evanghelia ei dumnezeiască, veșnicele ei unelte dumnezeiești. Nu se schimbă, fiindcă nu se schimbă Domnul Hristos, Care așa este și așa lucrează. Acesta este adevărul și realitatea evanghelică: „Iisus Hristos ieri și azi și în vecii vecilor este Același”(Evrei 13:8).

Prin veșnicie Biserica este prezentă în timp pentru ca timpul să se sfințească prin ea, să se înnoiască prin ea, să se înveșnicească prin ea și să fie deopotrivă cu ea. Nu Biserica trebuie să fie în pas cu timpul ori cu spiritul vremurilor, ci timpul trebuie să se alinieze după ea, ca fiind veșnică, și spiritul vremurilor – după ea, ca fiind purtătoare a duhului veșniciei, a duhului Dumnezeului-Om. Pentru că ea este de-a pururi sfântă, de-a pururi apostolească. Ea este de-a pururi duhovnicească, de-a pururi dumnezeiască, de aceea niciodată nici nu îndrăznește să jertfească veșnicia vremelniciei, ceea ce aparține lui Dumnezeu – celor omenești, cele cerești – celor pământești. Nu ea urmează a se adapta la spiritul vremurilor, dimpotrivă, ei i se cuvine să potrivească timpul la veșnicie, vremelnicia – veșniciei, cele omenești – Dumnezeirii. Veșnicul ei drum prin această lume: mai întâi -Dumnezeu, apoi omul; în față – Dumnezeu, iar în urma Lui omul: „Ca să fie Hristos cel dintâi întru toate” (Coloseni 1:18).

Ca atare stăpânirea este de la Dumnezeu (Romani 13:1-6): și ierarhia valorilor și ierarhia ordinii de la Dumnezeu este. De aceea, în principiu, trebuie să ne supunem stăpânirii care pune ordine, normalizează și care păstrează această ordine divină dată de Dumnezeu în lume. Altminteri survine căderea și decăderea în anarhie.

Stăpânirilor trebuie să ne supunem, în măsura în care ele mențin ordinea divină în lume, pentru că ele sunt „slugile Domnului” și – ca unor slugi ale Domnului. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, ca slugi ale Domnului, poartă sabie, cu care pedepsesc răul și apără binele. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, slugile Domnului, sunt „înfricoșătoare pentru faptele rele”, și nu pentru cele bune. Atunci însă, când stăpânirile devin periculoase pentru faptele bune, când stăpânirile prigonesc binele dumnezeiesc, și mai mult decât toate, binele și atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpâniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creștinul trebuie să se lupte cu ele, și să se lupte anume prin binecuvântatele mijloace evanghelice. Niciodată creștinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decât lui Dumnezeu, și mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat și Evangheliei Lui.

La început stăpânirea fusese dată, în principiu, de la Dumnezeu. Când însă stăpânirea se abate de la Dumnezeu și se ridică împotriva lui Dumnezeu, în acest caz ea se transformă în silnicie și prin aceasta încetează de a mai proveni de la Dumnezeu și este de la diavol. Deci noi, creștinii, cunoaștem și taina stăpânirii și taina silniciei: stăpânirea este binecuvântată de Dumnezeu, silnicia însă, este blestemată de Dumnezeu. Tot ce vine de la Dumnezeu este bine, iar dacă acest bine este întrebuințat în rău este de la diavol, întrebuințarea în rău a celor dumnezeiești – iată unde stă diavolul, și toată diavoliada lumilor toate, la un loc cu lumea oamenilor. Stăpânirea vine de la Dumnezeu, și până când ea rămâne în Dumnezeu și sub Dumnezeu și cu Dumnezeu – este binecuvântată. Părăsindu-L pe Dumnezeu, ea se transformă în violență – prin aceasta supunându-se pe sine puterii antidumnezeiești – diavolului.

Aceasta este învățătura dreptmăritoare și apostolică, patristică,  evanghelică despre natura și valoarea stăpânirii. Aceasta este sfânta și infailibila învățătură ortodoxă a Bisericii lui Hristos, așa a fost de la început și până acum, și de acum în vecii vecilor. Și cine sunt martorii ei? Toți sfinții apostoli, toți sfinții părinți, toți sfinții mucenici. În mod deosebit sfinții mucenici, începând cu Sfântul și întâiul mucenic Ștefan, și până la noii noștri mucenici și câți alți sfinți mucenici ai vremurilor noastre. Ei toți au pătimit pentru Domnul Hristos, toți laolaltă de la împărați, regi și cneji; într-un cuvânt, de la stăpânirile luptătoare contra lui Dumnezeu ai acestui veac. Și acești sfinți mărturisitori nu se numără cu miile, ci cu milioanele. Ei toți sunt sfinți și nemuritori ca martori ai adevărului divino-uman: creștinii trebuie să se împotrivească poruncilor nelegiuite și necredincioase ale împăraților, domnitorilor, stăpânitorilor acestei lumi, oriunde s-ar afla ei, și oricine ar fi ei.

Fiecare sfânt mucenic, fiecare sfânt mărturisitor al credinței lui Hristos reprezintă o întruchipare vie și o personificare nemuritoare a preasfintei Atot-Evanghelii a Bisericii Ortodoxe: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”. Fiecare din ei s-a ținut de această Atot-Evanghelie dumnezeiească cu tot sufletul, cu toată inima, cu tot cugetul. De aceea au și fost ei supuși la chinuri, la răutăți, de aceea au fost omorâți de către stăpânitorii apostați din veac în veac.

Iată câțiva dintre acești nenumărați și nemuritori martori:

1. Sfântul Mucenic Glicherie presbiterul (†303), așa i-a vorbit împăratului Maximian, care îl amenința să dea foc bisericii din Nicomidia: „Nici darurile tale cele făgăduite nu le poftim, o! împărate, nici de îngrozirile tale nu ne temem, pentru că toate câte sunt în lume, le avem ca pe un vis și chiar ne-am mâhni, dacă nu am suferi cele mai cumplite chinuri pentru Hristos, crezând că-i pedeapsa lui .. Deci nu ne temem de prigoana ta, pentru că avem arme de sus, de la împăratul a toate, cu care ne înarmăm și ne îngrădim, precum te înarmezi tu acum. Nădăjduim că stând împotrivă, vom dobândi minunata biruință, căci, bătuți fiind, noi învingem, și căzând biruim” (28 Decembrie).

2. Sfântul mucenic Iacov Persul (†421) și împăratul Împăratul se adresează către mucenic: „Află că ești vinovat de moarte, dar nu te voi ucide cu sabia, ca să nu mori de moarte ușoară, ci te voi preda la chinuri groaznice”. (Sfântului i s-au tăiat degetele și toate membrele, unul câte unul – n. trad.). Sfântul Iacov i-a răspuns: „Fă ce poftești, împărate, și cât mai curând, dar să știi că nu mă înfricoșează cuvintele tale, ce sunt aidoma vântului care suflă asupra unei stânci de piatră. Nu mă tem de moarte, știind că moartea cea vremelnică nu-i decât un vis, fiindcă toți oamenii se vor ridica din mormintele lor la a Doua Venire înfricoșătoare a Stăpânului meu Hristos”, adică vor învia (27 Noiembrie).

3. Sfântul Mucenic Tiburtie (†230) i-a zis lui Favian, eparhul: „Tu mă îngrozești cu munci? Oare nouă, creștinilor, ne este frică a pătimi pentru Dumnezeul nostru prin sabie? Dar prin aceea ne vom dezlega de temnița cea trupească și vom dobândi cereasca Sau prin foc? Dar noi, mai mare văpaie poftind, am stins văpaia în trupurile noastre, iar de acest foc nu ne vom teme. Sau de surghiun? Dar Dumnezeul nostru este pretutindeni și oriunde suntem noi cu Dumnezeu, acolo este locul nostru” (18 Decembrie).

4. Sfântul Mucenic Mina (†304) și Ermogen eparhul, prigonitorul creștinilor (devenit mai târziu el însuși mucenic – trad.). Ermogen cerea îndeplinirea poruncilor împărătești. Sfântul Mina răspunde: „Sfânt lucru este a-i cinsti pe împărați, pentru autoritatea și stăpânirea lor, dar când împărații nu cinstesc drept și cu bună credință pe Dumnezeu, Care este începutul a toate, nici nu-I dau cinstea cuvenită, pe aceia nu este drept a-i cinsti”. A doua zi, șezând în divan și punând înainte uneltele de tortură, a poruncit să aducă pe sfânt legat și a zis către dânsul: „Spune-mi, cum ai îndrăznit a îndemna poporul, făcându-l să nu se supună împăratului, ci mai vârtos să hulească pe zei?” Iar sfântul a zis: „Nu eu am îndemnat poporul să nu se supună poruncii împăratului, ci râvna lui pentru Dumnezeu. Căci creștinii râvnesc după Domnul lor, Cel cunoscut prin semne și minuni. Iar dacă am vorbit de rău pe zeii împăratului tău, apoi fiecărui om, care are înțelegere dreaptă și judecata sănătoasă, i se cuvine nu a iubi, ci a urî ceea ce va vedea și va cunoaște că este minciună. Iar adevărul se cuvine a-l iubi și a-l cinsti, căci pentru oameni adevărul, de care nu este îndoială, este singur Hristos” (10 Decembrie).

5. Aripin, eparhul împăratului, îl mustra pe Sfântul Mucenic Platon (†306): „Cum îndrăznești tu să încalci legile împărătești și să răzvrătești pe alții?” Iar Sfântul Platon răspunde: „Eu știu așezămintele Dumnezeului meu și fac precum poruncesc sfintele și de viață dătătoarele Lui porunci, care ne poruncesc să lepădăm jertfele idolești și să slujim adevăratului Iar tu, după porunca împăratului, chinuiește-mă precum voiești, că la voi nu este lucru nou acesta de a chinui pe creștini, pentru credința în Hristos” (18 Noiembrie).

6. Sfinții Mucenici: episcopul Achepsima, presbiterul Iosif și diaconul Aitala (martirizați în jurul aunului 376) și prigonitorul lor, vrăjitor și preot al perș Vrăjitorul zicea către mucenici: „Vă mai împotriviți voi împăratului?” – iar ei răspundeau: „Cel ce face voia împăratului vostru celui fără-de-lege, este potrivnic lui Dumnezeu” (3 Noiembrie).

7. Sfântul Mucenic Trofim (†303) și judecătorul Atic, eparhul împă Judecătorul Atic îl întreabă pe mucenic: „Ai citit oare edictele împărătești despre creștini?” Sfântul mucenic răspunde: „Le-am citit. Și ce ne interesează ele pe noi? Căci între dreapta credință și înșelăciunea diavolicească este aceeași deosebire, ca între zi și noapte” (19 Septembrie).

8. Sfântul și Cuviosul Mucenic Andrei Criteanul (†767) răspunde împăratului Constantin Copronim (iconoclast): „Să nu dea Dumnezeu să mă lepăd de Hristosul .. Iar tu, împărate, mai bine ai face de te-ai ocupa de treburile militărești și de cârmuirea poporului, decât să prigonești pe Hristos și slugile Lui” (4 Iulie).

9. Sfânta Mare Muceniță Eufimia dimpreună cu cei 48 de mucenici (†304) și Prisc Antipatul, eparhul împă Antipatul le-a zis: „Oare voi sunteți cei ce vă împotriviți poruncii împărătești și poruncii noastre, defăimând jertfele aduse în cinstea marelui zeu Marte?” Iar ei au zis: „Poruncii împăratului sau poruncii tale, Antipate, se cade a ne supune, de nu va fi potrivnică lui Dumnezeu, iar de va fi potrivnică, se cade nu numai a nu ne supune acestei porunci, dar și a ne împotrivi. De ne-ați fi poruncit nouă acele lucruri la care suntem datori a ne supune stăpânirilor, apoi am fi dat cezarului cele ce sunt ale cezarului (Matei 22, 21). Însă, de vreme ce porunca ta este potrivnică și urâtă lui Dumnezeu, pentru că ne poruncești să cinstim făptura mai mult decât pe Creator, și ne siliți să ne închinăm și să jertfim diavolului, și nu lui Dumnezeu Celui Preaînalt, noi nu vom împlini niciodată porunca voastră, pentru că noi suntem închinători drept credincioși ai adevăratului Dumnezeu din Ceruri” (16 Septembrie).

10. Sfânta Muceniță Nimfodora cu sfintele ei surori Minodora și Mitrodora (au pătimit în jurul  anilor  305-311)  i-au  zis  lui  Fronton,  dregătorul păgânului  împărat  Maximian: „Gândești oare că ne vei înfricoșa cu chinurile și cumplitele răni? Poți aduce din toată lumea uneltele torturii: săbii, țepe, căngi de fier: poți chema din toată lumea pe toți casapii; grămădește toate chinurile și supune-le lor trupurile noastre slabe; vei vedea că mai curând toate acele unelte se vor sfărâma, mâinile prigonitorilor vor obosi și toate felurile de chinuri vor slăbi mai înainte de a ne lepăda de Hristos al nostru, pentru care amarnicele chinuri vor fi pentru noi rai dulce, iar vremelnica moarte – viață veșnică ne va fi nouă”  (20 Septembrie).

11. Sfântul mucenic episcopul Filip (†304) îi răspunde lui Iustin, eparhul împărătesc: „Sunt creștin și nu pot să fac ceea ce îmi ceri; poți să mă dai la cazne, dar nu mă poți înfrânge!” Când peste șapte luni același eparh îl întreabă iarăși pe sfânt: „Dar de ce te împotrivești atât de necugetat voinței împărătești?” Sfântul îi răspunde: „Nu mă port necugetat, ci împlinesc voia lui Dumnezeu, Ziditorul și Judecătorul tuturor. Sfânta Scriptură spune: „Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”. Tocmai asta și facem. Poruncilor îndreptățite ale împăratului m-am supus totdeauna”.

12. Bătându-și joc de stăpânitorul ce-l chinuia și de caznele la care fusese supus, Sfântul Mucenic Calinic (†250) i-a strigat: „M-ai amenințat cu chinuri groaznice, dar n-ai pus asupra mea decât chinuri uș Rănește-mă mai tare, iscodește chinuri mai cumplite; nu mă tem nici de foc, nici de sabie, moartea mă face să râd, în așteptarea vieții veșnice de la Domnul meu.”

13. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (†305) îi răspunde împăratului, care cumplit îl chinuia: „O, împărate! Toți cei ce au murit pentru Hristos n-au murit, ci și-au aflat viața veșnică. Și dacă Antim, fiind bătrân și șubred cu timpul, a fost în stare să îndure grozavele chinuri pentru Domnul nostru, cu atât mai mult eu, cel tânăr și puternic cu trupul, voi răbda neînfricat toate chinurile la care mă vei supune, căci voi socoti viața mea deșartă, dacă nu voi muri pentru Hristos, iar când voi muri îmi va fi răsplată”.

14. Sfintele Mucenițe, călugărițe fecioare (†305) așa i-au răspuns vrăjitorului care le chinuia: „Noi ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar de porunca împărătească nu vom asculta – fă ce vrei cu noi”.

15. Sfântul Mucenic Antipa, episcopul Pergamului (ucenicul Ap. Ioan Teologul) îi răspunde voievodului: „Aceasta să o știi, ighemoane, că sunt creștin, iar împărăteștii porunci celei nebune și păgânești niciodată nu mă voi supune” (11 Aprilie).

16. Evpsihie, eparhul  împăratului,  îl  întreabă  pe  Sfântul  Mucenic  Teodul  (†300): „Oare nu știi că ești dator să asculți de poruncile împăraților ce stăpânesc lumea?” Sfântul Teodul  a răspuns:  „Pe  cele  ce  le  poruncește  Stăpânul  cerului și  al pământului, pe acelea cu adevărat trebuie a le asculta mai întâi și cu lucru a le îndeplini. Iar ce poruncesc domnitorii cei vremelnici, numai acele porunci trebuiesc îndeplinite care vor fi drepte și neprotivnice Ziditorului Ceresc; poruncile cele nedrepte, însă, nicidecum nu trebuiesc îndeplinite” (5 Aprilie).

17. Sebastian, voievod al împăratului roman Antoniu (Marc Aurelian, 161-180) îl înștiințează pe ostașul Victor, Sfântul Mucenic: „Primit-am poruncă împărătească, ce poruncește să silim pe voi creștinii, să aduceți jertfe zeilor noștri, iar cei ce nu se vor supune, vor fi predați la chinuri groaznice”. Sfântul Victor răspunde: „Nu voi asculta de porunca nelegiuită a împăratului muritor și nu voi îndeplini voia lui, pentru că eu sunt rob al împăratului nemuritor, Dumnezeul și Izbăvitorul meu Iisus Hristos, a Cărui împărăție este fără de sfârșit, și cei ce fac voia Lui vor avea viață veșnică; iar împărăția împăratului vostru muritor este vremelnică, și cei ce ascultă de voia lui nelegiuită vor pieri în veci” (11 Noiembrie).

18. Sfânta Muceniță Iuliana (†275) îi răspunde împăratului Aurelian: „Eu de muncile tale nu mă tem și nici nu-mi pasă de amenințările tale, că în Ceruri este Dumnezeu, Care poate să ne izbăvească din mâinile tale păgâneș Deci, câte cazne ai, pune-le asupra mea și vei cunoaște ajutorul dat mie de la Domnul meu Iisus Hristos” (4 Martie).

19. Sfântul Mucenic Codrat din Nicomidia (†250) la porunca proconsulului împărătesc Perenie: „Supune-te legilor împărătești și nu legilor lui Iisus Hristos”, răspunde: „Eu mă supun legilor împăratului Ceresc, și nu poruncilor nebunești ale oamenilor care nu-L cunosc pe El”. Să citim în continuare viața Sfântului mucenic Codrat, deoarece „argumentele” autorităților ateiste și idolatrice nu s-au schimbat în mod deosebit: „Dacă tu te rogi pentru împărat, ești dator să îndeplinești și poruncile lui, doar în Scripturile voastre scrie: „Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”… L-a întrebat proconsulul: „Vezi câtă mulțime de creștini au adus jertfă zeilor noștri? Oare ți se pare că ești mai bun decât dânșii?” Apoi, Mucenicul Codrat i-a mustrat cu îndrăzneală pe creștinii ce se lepădaseră de Hristos, întorcându-i la pocăință. În continuare, Sfântul Mucenic Codrat se adresează lui Perenie ighemonul cu următoarele cuvinte: „Eu mă închin adevăratului Dumnezeu-Tatăl și Unuia-Născut Fiului Său și Sfântului Duh… nu mă tem nici de diavoli, nici de tine, care ai stăpânire de scurtă durată. Peste câteva zile mă voi duce la Dumnezeul meu, iar tu amar vei suspina în veci, pentru că n-ai voit să-L cunoști pe Dumnezeu, Cel ce ți-a dăruit viața. Fiu al satanei ești, frate al diavolului, părtaș al necuraților demoni, mai necuvântător decât dobitoacele, câine turbat, băutor de sânge, șarpe care mănâncă spurcatele cărnuri jertfite în capiștele diavolești, mai sălbatic decât fiarele… O, voi, pierduților, singuri ați căzut în groapa pierzării și vreți acum să ne târâți și pe noi împreună cu voi” (10 Martie).

20. Sfântul Mucenic Vlasie, episcopul Sevastei (†376) așa îi răspunde ighemonului Agricola: „Nu mă tem de îngrozirile tale, n-ai decât să mă chinuiești cum vrei – iată, pentru Hristosul meu îți predau trupul Singur Dumnezeu are putere asupra sufletului meu” (11 februarie).

21. Sfântul Teodor Studitul, egumenul (†826) îi spune împăratului Leon Armeanul: „În Biserică Dumnezeu i-a pus pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evanghelisti, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșire a sfinților” (Efes. 4, 11-12). Apostolul n-a zis: „pe alții împărați”. Ție, împărate, ți s-a încredințat să cârmuiești treburile cetății, să te ocupi  de afacerile lumești și operațiile militare. Cu acestea să te îndeletnicești, iar cele bisericești lasă- le în seama păstorilor și dascălilor, după cum învață și Apostolul. Iar de nu, să știi că nu vom asculta de învățătura care este potrivnică credinței noastre dreptmăritoare, chiar dacă ar fi adusă de către un înger din cer. Deci, cum să te ascultăm pe tine om pământesc și supus putreziciunii?”

22. Strălucitul stâlp al Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile cel Mare (†379) răspunde amenințărilor voievodului Modest: „Averile mele voiești să le iei? Pe tine nu te vei îmbogăți, iar pe mine nu mă vei sără Socotesc că aceste haine vechi ale mele și aceste puține cărți, în care stă toată bogăția mea, nu-ți trebuiesc; de izgonire nu mă tem, că al meu este tot pământul, mai bine-zis, al lui Dumnezeu; de chinuri nu mă îngrijorez, căci mă vor duce la doritul sfârșit, și cu aceasta îmi faci bine, trimițându-mă mai curând la Dumnezeu, către Care de mult mă grăbesc”. Modest se miră: „Nimeni până acum n-a vorbit cu mine atât de îndrăzneț!” Sfântul Ierarh răspunde: „Asta pentru că nu ți s-a întâmplat niciodată să vorbești cu un episcop. Noi întru celelalte arătăm smerenie și blândețe, dar când e vorba de Dumnezeu, și se încearcă a se răzvrăti împotriva Lui, atunci noi celelalte ca un nimic socotindu-le, căutăm numai cele ale lui Dumnezeu”. La sfârșit, Modest i-a zis mânios: „Să te gândești până dimineață, căci la pierzare te voi da”. Iar Sfântul Vasile a răspuns: „Eu dimineața același voi fi”. În cele din urmă, Sfântul Ierarh a fost lăsat în pace.

23. Dumnezeiescul soare al adevărului dreptmăritor, râvnitorul heruvimic al credinței apostolești, prealuminatul ochi al Bisericii Ortodoxe, Sfântul Simeon Noul Teolog, egumenul (†1020) îi declară în față episcopului său, patriarhul Constantinopolului, care îl surghiunise și- l prigonise cu perfidie și viclenie: „învață-ne pe noi după Sfânta Scriptură, urmând pe Sfinții Părinți din vechime, și te vom primi ca pe unul egal cu apostolii, și vom fi praf și cenușă sub picioarele tale sfinte; și ne vei călca în picioare, iar noi vom socoti acestea ca o sfințire pentru Și nu numai atât, ci și poruncile tale le vom păstra până la moarte. Dacă însă nu ne vei călăuzi în așa fel încât să ne supunem de bunăvoie poruncilor tale… atunci noi nu vom putea să-ți răspundem decât prin cuvintele ucenicilor lui Hristos: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” (Fapte 5, 23).

Aceasta este rânduiala, aceasta este calea, acesta este adevărul Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, începând cu Sfinții Apostoli până-n zilele noastre, și de azi înainte până la sfârșitul acestei lumi pământești. Privitor la această rânduială, această cale, acest adevăr, nu sunt cu putință nici concesiile, nici compromisurile, nici retragerile. Nimeni nu ne poate sili, nici chiar un Sobor Ecumenic, dacă s-ar întâmpla ca acesta să aibă loc.

(Sursa: Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica și Statul, despre Biserica Sârbă în Yugoslavia comunistă, editată de Schitul Sfântul Serafim de Sarov, 1999)